Home » Cultură » Record pentru un tânăr artist român. Tabloul lui a fost vândut cu 4 milioane de euro – FOTO

Record pentru un tânăr artist român. Tabloul lui a fost vândut cu 4 milioane de euro – FOTO

Publicat: 12.02.2016
Tabloul "The Sunflowers in 1937", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 3.117.000 de lire sterline (4.030.918 euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, miercuri seară, la Londra, potrivit site-ului sothebys.com.

Vânzarea tabloului „The Sunflowers in 1937” reprezintă un nou record personal pentru Adrian Ghenie. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko” a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

Estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937” este un ulei pe pânză, realizat de Adrian Ghenie în anul 2014.

Lucrarea provine de la Galerie Judin din Berlin şi a fost expusă în anul 2014, la această galerie, în cadrul expoziţiei „Berlin Noir”. Totodată, pictura a fost expusă în Spania, la Centro de Arte Contemporáneo de Málaga, potrivit site-ului sothebys.com.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia „The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual